Salonul ROVINHUD 2015

INVITAȚI 2015

Julia Harding MW

Am fost încântată de invitația la acest salon de pionierat în domeniul vinului ce are loc la Timișoara, pentru că reprezintă pentru mine o oportunitate excelentă de a afla mai multe despre lucrurile care se întâmplă în domeniul vinului în România, dar și de a susține o cauză atât de grozavă. Va fi prima mea vizită în România – era de mult timpul să o fac.

Caroline Gilby MW

Am auzit lucruri foarte bune despre prima ediție a Salonului ROVINHUD, așa că mă bucur că pot participa la cea de-a doua. România produce vinuri din ce în ce mai incitante, de care merită să se audă mai mult. Mă bucur că pot să împărtășesc o parte din experiența mea, dar în același timp să și învăț. Și toate acestea pentru o cauză bună!

Dr. Mészáros Gabriella, Weinakademiker

De peste 20 de ani mă ocup de vin, deși meseria mea de bază e dintr-un cu totul alt domeniu. Vinul ne apropie pe toți. Experiență împărtășită, companie, învățare, cultură, estetică, bucurii culinare - toate acestea se regăsesc într-un pahar de vin consumat nu doar pentru efectele directe. Timișoara este o nouă perlă dintr-un șirag alcătuit din aceste momente unice și de aceea mă bucur că voi putea fi acolo.

Yiannis Karakasis MW

România este o țară cu o lungă tradiție în producția de vin și cred că se întâmplă o mulțime de lucruri interesante acolo. Mi-ar plăcea să explorez, să descopăr mai mult și să degust cât de multe vinuri voi putea, așa încât sunt încântat de perspectiva primei mele vizite în România.

Kormos Zoltán, AIWS

Am participat la prima ediție a Salonului ROVINHUD și am fost impresionat de nivelul excelent al masterclass-urilor, al vinurilor, precum și de organizarea fără cusur a evenimentului. Este o onoare deosebită pentru mine că anul acesta particip din nou, dar de data aceasta în calitate de invitat. Vinurile din România au crescut în calitate într-un mod spectaculos în ultimii ani și, din fericire, prezentarea lor în fața publicului larg urmează aceeași evoluție.

Szakács-Orha Imre, WSET Trainer

Întotdeauna am fost neserios în privința unor subiecte serioase, precum vinul, și totodată mi-am permis să arborez o atitutdine solemnă pe subiecte considerate triviale de către unii, precum educația în domeniul vinului. La Salonul ROVINHUD, care este unul dintre evenimentele cu greutate în domeniul promovării vinului, voi aborda lejer câteva subiecte grele, cum ar fi aciditatea, zahărul rezidual, mineralitatea și complexitatea. Vă invit să participați și să ne cunoaștem, pentru a degusta împreună niște vinuri Riesling, Chenin, Furmint și Crâmpoșie aspre, dar plăcute.

EXPOZANȚI 2015

MASTERCLASS-URI 2015

  • 10.00 – 12.00
  • Sala Atena

Experți internaționali despre soiurile autohtone


  • 12.30 – 14.00
  • Sala Atena

Julia Harding MW: The Oxford Companion to Wine: Ce e nou?

1. Sandhi - Chardonnay 2013, Santa Barbara County, California
2. Szepsy - Dry Furmint 2013, Tokaj, Ungaria
3. Khareba - Qvevri Mtsvane 2013, Kakheti, Georgia
4. Cornelissen - Munjebel Rosso 2014, Etna, Italia
5. Zorah Karasì - Areni Noir 2013, Armenia
6. Prieler - Blaufränkisch 2012 Leithaberg, Austria
7. Shaw + Smith - Shiraz 2013, Adelaide Hills, Australia
8. Szepsy - Szamorodni 2012, Tokaj, Ungaria
9. Sanchez Romate - Fino Perdido NV Sherry, Spania


  • 15.00 – 16.30
  • Sala Atena

Caroline Gilby MW: Dunărea albastră

1. Winery Despotika – Morava (Serbia)
2. Ilocki podrumi – Grasevina 2014 (Croația)
3. Chateau Béla - Riesling 2012 (Slovacia)
4. Weingut Egon Müller - Riesling 2014 (Germania)
5. Weninger – Blaufraenkish (Austria)
6. Borovitza – Gamza (Bulgaria)
7. Et Cetera - Serendipity (Republica Moldova)
8. Vitis Metamorfosis - Negru de Drăgășani 2013 (România)
9. Barta – Szamorodni 2012 (Ungaria)


  • 17:30 - 19:00
  • Sala Atena

dr. Mészáros Gabriella, Weinakademiker: Bazinul Carpatic: potențial sau realitate?

1. Jásdi – Riesling Italian Siralomvágó 2012
2. Szent Donát – Furmint-Riesling Italian, Márga 2013
3. Szent Donát – Riesling Italian Kishegy 2013
4. Szent Donát – Riesling Italian Berekhát 2013
5. Homola – Riesling Italian Sáfránykert 2013
6. Homola – Riesling Italian Hajnóczy 2013
7. Koralevics – Furmint 2013
8. Mészáros Pál – Kadarka 2013
9. Eszterbauer – Tüke Bikavér 2012
10. Heimann – Bikavér 2013
11. Vida – La Vida 2012

  • 10:00 - 11:30
  • Sala Atena

Kormos Zoltán, AIWS: Vinuri fortificate: stiluri și tehnologii

1. Gonzales Byass Tio Pepe
2. Gonzales Byass Vina AB, amontillado
3. Gonzales Byass Alfonso Oloroso
4. Martha’s Porto Ruby
5. Martha’s Porto 10 years old Tawny
6. Taylor’s LBV 2010
7. Justino’s Madeira Sercial 10 years old


  • 12:30 - 14:00
  • Sala Atena

Yiannis Karakasis MW: Vinuri prefiloxerice: Marea evadare

1. Maurer Oszkár – ”Kadarka 1880” 2013
2. La Tour Melas - Palies Rizes 2013
3. Alpha Estate – Xinomavro 2004
4. Chateau de la Bonneliere – Touraine Rouge 2012
5. Tenuta San Francesco – ‘E Iss’ Tintore Prephylloxera 2012
6. Tenuta delle Terre Nere – Etna Rosso Prephylloxeera 2013


  • 15:00 - 16:30
  • Sala Atena

Szakács-Orha Imre, WSET trainer: Bone sweet

1. Prince Stirbey - Crâmpoșie selecționată 2014
2. Szent Tamás - Percze furmint 2013
3. Domaine Huet, Vouvray, Clos de Bourg - Chenin blanc 2012
4. Wegeler Jesuitengarten GG Trocken Riesling 2013
5. Nachbil - Riesling demidulce 2014
6. Bauer - Crâmpoșie selecționată demidulce 2014
7. Domaine Huet, Vouvray, Clos de Bourg Moelleux - Chenin blanc 2006
8. Oremus - 5 puttonyos aszú 2000


  • 17:30 - 19:00
  • Sala Atena

Feteasca neagră, din prisma producătorilor