Salonul ROVINHUD 2016

INVITAȚI 2016

Elizabeth Gabay MW

elizabethgabay.com

Absolventă a Facultății de Istorie și Master of Wine din 1998, Elizabeth Gabay este cunoscută ca unul dintre cei mai renumiți experți ai vinurilor rose și ai regiunii Provence din Franța. Și-a început cariera în domeniul vinului încă din 1986 și jurizează pentru concursuri de vin ca Decanter World Wine Awards, VinAgora, Mondial de Rosé, VinoBalkanika, Guide de Vins de Provence. Fiind specialistă în Provence, este coautoare a unor publicații de vin ca Pocket Wine Book, scris de Oz Clarke sau Worlds Atlas of Wine, scris de Jancis Robinson. Este interesată și de punch, pentru care a creat un site separat: punchstory.com.

”Am acceptat invitația în parte pentru că nu am mai fost niciodată în România – pe aproape, în estul Ungariei și în nordul Bulgariei, dar niciodată în România – așa încât participarea la acest salon de vinuri mi s-a părut că e o oportunitate excelentă. De asemenea, am fost impresionată de ce ați reușit să realizați la edițiile anterioare. Nu e ușor să creezi un nou festival de vin și nu este ușor nici să aduni fonduri petntru scopuri caritabile, dar să reușești să le faci pe ambele într-un singur eveniment e impresionant. Sunt foarte fericită să particip la ediția din acest an – mulțumesc că m-ați invitat. Sunt foarte interesată și de posibilitatea de a veni să degust vinuri românești. Piața vinurilor e în permanentă căutare de noutăți și uneori putem scăpa din vedere că avem lângă noi comori ascunse și varietăți de struguri incitante și necunoscute ce așteaptă să fie încercate.”

Darrel Joseph

Locuiește în Viena și a început să scrie despre vinurile din Europa Centrală, de Est și de Sud-Est în 1995, după ce a fost impresionat de vinurile din Tokaj și de Grüner Veltliner-ul și Rieslingul din Austria. De atunci se ocupă mai ales de vinurile din Ungaria, Austria, Croația, Slovenia și țările din Balcani, la care se mai adaugă Georgia și Rusia. Fiind membru al Cercului de Scriitori de Vin, publică în revistele de specialitate Decanter, Wine Spectator, Meininger’s Wine Business International și Harpers Wine & Spirit și jurizează la concursuri internaționale ca Decanter World Wine Awards, Concurs Mondial de Bruxelles, Berlin Wine Trophy,Mundus Vini și Vinistra and Festi Wine.

"E un privilegiu să poți să îți împărtășești experiența și cunoștințele pentru a-i ajuta și educa pe ceilalți și sunt onorat să iau parte la ediția din acest an a Salonului Rovinhud, mai ales că e un eveniment care face atât de mult bine atât de multor oameni. E minunat că voi putea să continui să descopăr frumusețea vinului românesc, un proces început acum 10 ani. Aștept cu nerăbdare să decopăr și alte surprize la Salonul ROVINHUD 2016!"

Luiz #winelover Alberto

thewinehub.com

Este brazilian, trăiește în SUA, consideră că are sânge italian, iar după jurizarea pentru Cartea vinurilor românești spune că i s-a oferit șansa de a deveni puțin și român. Este membru al renumitului Cerc al Scriitorilor de vin , a fondat comunitatea #winelover, fiind unul dintre cei mai influenți comunicatori de vin în social media, ocupând locul 10 în Top 20 Worldwide Wine Influencers.

"În viață, e un mare privilegiu să ți se ofere oportunitatea de a face un bine. Când Zoli m-a invitat să particip la ediția 2016 a Salonului ROVINHUD, m-a încântat perspectiva de a reveni într-o țară pe care o iubesc, dar, mai ales, de a aduce o mică contribuție la acest proiect fantastic ce îmbunătățește viața persoanelor cu dizabilități."

Előd Ádám MW student

S-a născut în România, dar a ajuns în lumea vinului în anul 2000, când s-a mutat în SUA, realizând că vinul va fi mai mult decât doar o carieră. A lucrat ca somelier, wine director, wine educator și mai nou consultant pentru un importator major din New York. Bineînțeles, în același timp a început să și studieze despre vin și, după mai multe certificări, a decis că vrea să obțină și cel mai râvnit titlu, cel de Master of Wine. Când nu are vin prin preajmă sau nu gătește, îi plac drumețiile monante și relaxările în barca cu vele.

"L-am cunoscut pe Zoltan printr-un prieten comun. Atunci când mi-a vorbit de ROVINHUD, un festival de vinuri unde toate câștigurile sunt donate pentru un scop caritabil, am știut imediat că vreau să ajut. Atunci când am aflat că organizația (Ceva de Spus, n.n.) contribuie la îmbunătățirea vieții persoanelor cu dizabilități am devenit și mai entuziasmat. Cred că noi, ca oameni și ca societate, vom fi cu adevărat maturi atunci când nu vom mai avea nevoie de acest tip de organizații. Atunci când vom fi plini de compasiune, nu de prejudecăți. Până atunci, mă bucur că există oameni frumoși ca Zoltan care fac totul pentru a crește calitatea vieții celor mai puțin norocoși."

László Bálint IW

furmintusa.com

Inginer de meserie cu origini transilvănene, a obținut WSET Diploma la Londra, iar acum este International Wein Akademiker. A fondat Furmint USA și construiește brandul Furmint - cel mai renumit soi maghiar de struguri - în Statele Unite. Este wine educator, scriitor de vin și jurizează la diferite competiții interne și internaționale. La Timișoara ne va vorbi, bineînțeles, despre Furmint și modul în care construiește brandul în SUA.

"Rareori avem posibilitatea de a da dovadă de responsabilitate socială prin împărtășirea cunoștințelelor pe care le deținem. Invitația lui Zoltán mă onorează deoarece pot ajuta la această cauză nobilă. În plus, de Timișoara mă leagă câteva lucruri foarte interesante, dar despre acestea vă voi da detalii la masterclass... Abia aștept!"

Rod Smith MW

www.rivierawineacademy.com

A absolvit Facultatea de Arte, dar s-a întâlnit cu vinul lucrând cu jumătatea de normă pentru Oddbins, un important retailer de vin din Marea Britanie. Este Master of Wine din anul 2006, fondatorul Riviera Wine Academy, membru al juriului Cartea vinurilor Românești și al multor concursuri internaționale printre care Decanter World Wine Awards, Moscow Wine Fair, Shanghai International Wine Challenge.

”Îmi face o foarte mare plăcere să particip pentru prima dată la Salonul ROVINHUD din Timișoara. E pentru o cauză atât de frumoasă și de onorabilă și cred că e minunat că vinul devine astfel un instrument pentru a face bine. România și vinurile românești sunt deosebit de incitante pentru mine, cred că au un mare potențial de viitor.”

EXPOZANȚI 2016

MASTERCLASS-URI 2016

  • 10:00 - 11:30
  • Sala Atena

Előd Ádám: Champagne prin ochii Billecart-Salmon

Masterclass-ul este susținut de VINIMONDO.
1. Billecart-Salmon: Brut Reserve NV
2. Billecart-Salmon: Brut Rosé NV
3. Billecart-Salmon: Blanc de Blancs Grand Cru NV
4. Billecart-Salmon: Extra Brut Vintage 2004
5. Billecart-Salmon: Brut Sous Bois NV


  • 12:30 - 14:00
  • Sala Atena

László Bálint IW: Furmint – un brand nou în America

1. Béres Pincészet és Szőlőbirtok (Tokaj): Estate Furmint 2014
2. St. Donát (Csopak) - Márga Furmint 2015
3. Majoros László (Tokaj): Tarcal birtokbor 2015
4. Erzsébet Pince (Tokaj): Estate Furmint 2015
5. Holdvölgy (Tokaj): Vision 2013
6. Bálint László (Tokaj) - Suba Furmint 2015
7. Breitenbach Pince (Tokaj) – Halas Furmint 2013
8. Gróf Degenfeld (Tokaj) - Dry Furmint 2015
9. Barta Pince (Tokaj): Szamorodni 2013 (dulce)


  • 15:00 - 16:30
  • Sala Atena

Elizabeth Gabay MW: Cadarca, rățușca cea urâtă

1. Dúzsi Tamás (Szekszárd): Kadarka rozé 2015
2. Gál Tibor (Eger): Kadarka 2015
3. Vida (Szekszárd): Öregtőkék 2015
4. Heimann (Szekszárd): Céh Kereszt Kadarka 2015
5. Maurer Oszkár (Serbia): 1880 Kadarka 2013
6. Sebestyén (Szekszárd): Kadarka 2013
7. Dúzsi Tamás (Szekszárd): Öreg tőkés 2013
8. Balla Géza (Miniș) .- Cadarcă 2009
9. Balla Géza (Miniș) – Cadarissima 2013 dulce


  • 17:30 - 19:00
  • Sala Atena

Rod Smith MW: Să vorbim Franc: Cabernet Franc

1. Ikon Pince: Evangelista 2012 (Balaton - HU)
2. Attila Pince: Pazsag 2012 (Eger - HU)
3. Balla Géza: Stonewine 2011 (Miniș - RO)
4. Riczu-Stier: Cabernet Franc 2o13 (Villány –HU)
5. Takler Pince: Cabernet Franc Reserve 2009 (Szekszárd - HU)
6. Vylyan: Mandolás 2011 (Villány – HU)
7. Domain du Landreau: AOC Chinon, La Chapelle 2014 (Loire - FR)
8. Domain du Landreau: AOC Chinon, Cuvee Yearling, 2014 (Loire – FR)
9. Bodega Riglos: Finca las Divas 2013, (Uco Valley – AR)
10. Bodega Benegas Lynch: Cabernet Franc. 2006, (Mendosa – AR)

  • 10:00 - 11:30
  • Sala Atena

Primo Franco: Nino Franco, Prosecco la un alt nivel

1. Prosecco Superiore Rustico Brut
2. Prosecco Superiore Riva di San Floriano Brut
3. Prosecco Superiore Primo Franco Dry
4. Grave Di Stecca 2007
5. Grave Di Stecca 2008
6. Grave Di Stecca 2009


  • 12:30 - 14:00
  • Sala Atena

Elizabeth Gabay MW: Roze brunch

1. Carastelec: Friza 2015 (Pinot noir)
2. Domeniul Bogdan: Primordial Rose 2015 (Pinot Noir, Merlot, Syrah)
3. Bauer Rose 2015 Negru de Drăgășani
4. SERVE Terra Romana rose (Merlot, Fetească Neagră)
5. Corcova Rose Magnum 2015
6. Chateau d’Estandon: Insolance 2015
7. Chateau d’Estandon: Gavotte 2015
8. Chateau d’Estandon: SolStice 2015
9. Chateau Minuty: M de Minuty Magnum 2015


  • 15:00 - 16:30
  • Sala Atena

Luiz #winelover Alberto: Vinuri cu personalitate


  • 17:30 - 19:00
  • Sala Atena

Darrel Joseph: Să descoperim vinurile din Austria

1. Domäne Wachau, Grüner Veltliner, Terrassen (Smaragd) 2015
2. Weingut Bründlmayer, Riesling, Zöbinger Heiligenstein 2015
3. Weingut Wohlmuth, Sauvignon Blanc, Ried Hochsteinriegl 2015
4. Weingut Wieninger, Wiener Gemischter Satz DAC, Nussberg 2014
5. Weingut Hans and Anita Nittnaus, Blaufränkisch, Kalk und Schiefer, 2013
6. Weingut Franz & Christine Netzl, Zweigelt Haidacker 2013
7. Weingut Heidi Schröck, Ruster Ausbruch 2014